black thumbnail

august 26, 2008

Cancerul de col uterin

Cancerul de col uterin a afectat mai demult femei intre 30-50 de ani. Astazi se observa ca apare tot mai frecvent si sub 30 de ani.

Colul uterin este partea de jos a uterului, care atarna in vagin (uterul comunica cu vaginul prin colul uterin). Colul poate fi atins de penis in timpul actului sexual. Datorita acestei asezari (cum reiese si din natura factorilor de risc) exista o sensibilitate ridicata a colului la microtraumatisme si infectii.

Factori de risc:

- inceperea precoce a vietii sexuale (risc crescut de 2 ori), deoarece colul uetrin inca nu este complet maturizat si este mai vulnerabil. Colul uterin este mai vulnerabil si imediat dupa nastere, de aceea se recomanda evitarea raportului sexual nu numai in ultima perioada a sarcinii (incepand dupa luna a 7-a de sarcina, datorita riscului provocarii nasterii premature) ci si in primele 6 saptamani dupa nastere.

- avorturi provocate (chiuretaje) repetate si numar mare de nasteri

- igiena deficitara a organelor genitale si a actului sexual

- viata sexuala dezordonata reprezinta cel mai important factor de risc. Infectia cu HPV (papilloma virus uman) sau cu virus hepatic genital se transmit prin contact sexual. Nu dau neaparat simptome de infectie genitala, in schimb determina modificari celulare, fiind punct de plecare pentru dezvoltarea cancerului de col uetrin.

Oricum, infectiile genitale repetate, de orice fel, constituie “minitraumatisme”, care irita si fragilizeaza colul uterin. De aceea, femeile care au avut parteneri multiplii, parteneri ocazionali sau chiar un singur partener, dar care la randul lui a avut mai multe partenere, au sanse mult mai mari de a face cancer de col uterin.

Un alt factor de risc ce nu se poate neglija este fumatul.

Manifestarile cancerului de col uterin (scurgeri, hemoragii, dureri, etc..) apar tarziu, cand boala a ajuns intr-un stadiu prea avansat.

Pentru a descoperi boala in stadiu initial, este necesar ca femeile sa se prezinte in mod regulat, odata pe an pentru efectuarea testului citovaginal. Este vorba de toate femeile intre 20-65 de ani, care au fost vreodata active sexual, chiar si in absenta oricarei manifestari de boala.

Testul citovaginal Babes-Papanicolau este simplu, rapid si nedureros; inseamna analizarea la microscop a frotiului realizat din secretiile recoltate din vagin, de pe colul uterin. Astfel se pot detecta celule anormale, modificari celulare, care daca nu sunt tratate, in timp duc la dezvoltarea cancerului de col uterin. Medicul poate indica si alte examinari, de ex. colposcopie, conizatie, biopsie tintita.

Cancerul de col uterin descoperit in stadiul initial si tratat corect se vindeca

Statistica:

Situatia Romaniei este demna de disperare: primul loc in Europa si al terilea loc in lume, dupa Peru si Thailanda. Si asta datorita faptului ca femeile la noi nu binevoiesc sa participe la depistarea activa a cancerului de col uterin prin testul citovaginal. De aceea, la noi mai putin de 30% din cancerele de col uterin sunt descoperite in stadiu precoce, desi ar putea fi descoperite in proportie de peste 90% daca femeile ar fi constiente si nu neglijente.

Examenul ginecologic este necesar in caz de:

- mancarme, usturime, durere in zona genitala; scurgeri (secretii vaginale urat mirositoare, galben-verzui); suspiciune de boala cu transmitere sexuala

- probleme cu ciclul menstrual, neregularitate, sangerare intensa sau sangerari in afara menstruatiei

- dureri joase de burta, durere la urinare sau in timpul actului sexual, sau alte tulburari de viata sexuala

- daca ati ramas gravida

mai 12, 2008

Sexul oral poate cauza cancer oral, lingual sau esofagian

Categorisit la Chestii — blackthumbnail @ 2:23 pm
Tags: , , ,

Potrivit unor studii publicate in USA, incidenta cancerului oral, datorat unor virusuri (virusuri transmise cel mai frecvent printr-un act sexual oral), a crescut brusc in ultimii 30 de ani. Acest fapt a fost pus pe seama, schimbarii comportamentului sexual.
Numarul cazurilor de cancer al limbii, oral sau al gatului (cervical – faringe si esofag) datorate virusurilor cu transmitere sexuala, in special HPV (Human Papiloma Virus – incriminat in aparitia la femei a cancerului cervical) a ajuns al treilea ca incidenta din totalul cazurilor de cancer, din 1973 – 2004.
Acest fapt a fost aratat prin studii anterioare, care au stabilit o legatura intre virusuri cu transmitere sexuala si cancerul oral.


Studiul actual, care a inclus 46000 de cazuri, este primul care arata o crestere a incidentei cancerului oral si de gat (cervical – faringe si esofag) datorita activitatii sexuale.
S-a constatat ca prevalenta HPV este ridicata mai ales in randul tinerilor, aceast fapt putand fi explicat prin faptul ca tinerii au mai multi parteneri sexuali.
Cea mai mare incidenta s-a inregistrat in randul grupului tinerilor de sex masculin, albi. Ceea ce sugereaza ca acest grup, isi incepe viata sexuala mai repede ca acum 20 de ani.
Acesta a fost punctul de plecare al ideii privind fabricarea unui vaccin, care sa-i protejeze pe tinerii de sex masculin, de o infectie cu HPV. Exista deja un astfel de vaccin, adresat tinerelor de sex feminin.
In afara de cancerul oral, lingual si cervical, diversele subtipuri ale HPV sunt implicate si in aparitia cancerului penian si anal.
Acest studiu trebuie urmat de altele care sa arate rolul jucat de rasa, sex si comportamentul sexual oral, in aparitia acestor cancere.
De asemenea, este necesar sa se stabileasca daca, aparitia unui cancer (altul decat cel cervical) ar putea fi influentata de un vaccin.

sursa: SfatulMedicului

Bloguieşte pe WordPress.com.