Premii Nobel pentru medicina 1901-2008

1901 – Emil Adolf von Behring – tratamentul cu ser specific al difteriei şi pentru contribuţia sa la elaborarea “teoriei hormonale a imunităţii
1902 – Ronald Ross – lucrările în care evidenţiază rolul ţânţarilor ca sursă transmiţătoare a malariei
1903 – Niels Ryberg Finsen – Tratamentul cu raze luminoase concentrate şi răcite, mai ales în lupus
1904 – Ivan Pavlov – Lucrările din domeniul fiziologiei digestiei
1905 – Robert Koch – Descoperirea agentului patogen al tuberculozei
1906 – Camillo Golgi, Santiago Ramón y Cajal – Cercetări asupra structurii sistemului nervos
1907 – Charles Louis Alphonse Laveran – Descoperirea rolului jucat de protozoare la producerea îmbolnăvirilor
1908 – Ilia Ilici Mecinikov – Descoperirea fagocitozei şi elaborarea „teoriei fagocitare a imunităţii“

- Paul Ehrlich – Lucrările în domeniul imunologiei şi chimioterapiei sifilisului
1909 – Emil Theodor Kocher – Lucrările din domeniul fiziologiei, patologiei şi chirurgiei glandei tiroide
1910 – Albrecht Kossel - Lucrările în domeniul constituenţilor proteici şi nucleoproteici din celule
1911 – Allvar Gullstrand – Lucrari de dioptrica a ochiului
1912 – Alexis Carrel – Lucrări privind structura vasculară şi transplantarea vaselor sanguine şi a organelor.
1913 – Charles Robert Richet – Descoperirea anafilaxiei, un caz particular al fenomenului imunitar.
1914 – Robert Bárány – Lucrări de fiziologie şi patologie a aparatului vestibular
1919 – Jules Bordet – Descoperiri legate de imunitate
1920 – August Krogh – Descoperirea mecanismului de reglare a circulaţiei capilare si a schimbului de gaze la nivel pulmonar.
1922 – Archibald Vivian Hill - Explicarea procesului de producere a energiei musculare

Otto Fritz Meyerhof – Lucrări asupra consumului de oxigen si metabolism al acidului lactic în muşchi.
1923 – Frederick Banting şi John James Richard MacLeod – Contribuţia adusă în descoperirea şi introducerea în terapeutică a insulinei
1924 -Willem Einthoven – descoperirea mecanismului electrocardiogramei
1926 – Johannes Fibiger – Descoperirea carcinomului spiropter.
1927 – Julius Wagner-Jauregg – Utilizarea malarioterapiei în paralizia generală
1928 – Charles Nicolle – Cercetările de epidemiologie asupra tifosului exantematic.
1929 – Christiaan Eijkman – Descoperirea vitaminei antinevritice.
Frederick Gowland Hopkins – Descoperirea vitaminelor stimulatoare ale creşterii.
1930 – Karl Landsteiner – Descoperirea grupelor sanguine.
1931 -Otto Heinrich Warburg – Descoperirea fermentului respirator
1932 – Charles Scott Sherrington şi Edgar Douglas Adrian – Descoperiri privind funcţiile neuronului.
1933 – Thomas Hunt Morgan – Descoperirea rolului jucat de cromozomi în ereditate.
1934 – George Hoyt Whipple, George Richards Minot, William Parry Murphy – Descoperiri privind tratamentul ficatului în caz de anemie.
1935 – Hans Spemann – Descoperirea efectului „organizator“ în dezvoltarea embrionului.
1936 – Henry Hallett Dale, Otto Loewi - Descoperiri privind transmiterea chimica a influxului nervos
1937 – Albert Szent-Györgyi – Evidenţierea mecanismului proceselor biologice de oxidare şi descompunere a vitaminei C
1938 – Corneille Heymans – Descoperirea rolului jucat de mecanismele sino-aortice în reglarea respiraţiei.
1939 – Gerhard Domagk – Studiul asupra sulfamidelor.
1943 – Henrik Dam, Edward Adelbert Doisy – descoperirea vitaminei K
1944 – Joseph Erlanger şi Herbert Spencer Gasser – Descoperiri privind funcţiile intens diferenţiate ale fibrelor nervoase elementare
1945 – Alexander Fleming, Ernst Boris Chain, Howard Walter Florey – Descoperirea penicilinei şi a acţiunii sale terapeutice în diverse boli infecţioase.
1946 – Hermann Joseph Muller – Crearea radiogeneticii şi studiul mutaţiilor produse de razele X.
1947 – Carl Fedinand Cori, Gerty Cori – Descoperirea mecanismului biosintezei glicogenului.

Bernardo Houssay – Descoperirea rolului jucat de hormonul lobului hipofizar anterior în metabolismul zahărului.
1948 – Paul Hermann Müller – Descoperirea eficacităţii produsului DDT ca insecticid de contact
1949 – Walter Rudolf Hess – Descoperirea rolului hipotalamusului în coordonarea activităţii organelor interne
Egas Moniz – Descoperirea valorii terapeutice a lobotomiei în anumite psihoze.
1950 – Edward Calvin Kendall, Tadeus Reichstein, Philip Showalter Hench – Descoperiri privind hormonii corticosuprarenali, structura şi acţiunea lor biologică.
1951 – Max Theiler – Descoperirea virusului febrei galbene şi a combaterii sale
1952 – Selman Waksman – Descoperirea streptomicinei, antibiotic eficace împotriva tuberculozei.
1953 – Fritz Albert Lipmann – Descoperirea coenzimei A şi a importanţei sale în metabolismul intermediar
Hans Adolf Krebs – Descoperirea ciclului tricarboxilic care are loc în procesele de oxido-reducere la nivel celular
1954 – John Franklin Enders, Thomas Huckle Weller, Frederick Chapman Robbins – Descoperirea posibilităţii de a cultiva virusurile poliomielitice pe ţesuturi de diferite tipuri.
1955 – Hugo Theorell – Descoperirea modului de acţiune a enzimelor oxidante.
1956 – André Frédéric Cournand, Werner Forssmann şi Dickinson W. Richards – Descoperiri privind privind cateterismul cardiac şi modificările patologice ale sistemului circulator.
1957 – Daniel Bovet – Sinteza unor compuşi antihistaminici şi a diferiţilor relaxanţi musculari.
1958 – George Wells Beadle, Edward Lawrie Tatum, Joshua Lederberg – Lucrările din domeniul geneticii moleculare
Joshua Lederberg – Descoperiri legate de recombinările materialului genetic al bacteriilor.
1959 – Severo Ochoa, Arthur Kornberg – Descoperirea mecanismului biosintezei acizilor nucleici (ARN şi ADN) şi a rolului acestora în ereditate.
1960 – Frank Macfarlane Burnet, Peter Medawar – Descoperirea toleranţei imunologice şi explicarea ei
1961 – Georg von Békésy – Descoperirea mecanismului fizic al stimulării formaţiilor cohleare
1962 – Francis Crick, James D. Watson, Maurice Wilkins – Descoperirea ADN-ului
1963 – John Carew Eccles, Andrew Huxley, Alan Lloyd Hodgkin – Descoperirea mecanismelor ionice implicate în ecitarea şi inhibiţia porţunilor periferice şi centrale ale membranei celulei nervoase
1964 – Konrad Bloch, Feodor Lynen – Descoperirea mecanismnului biochimic al sintezei colesterolului şi acizilor graşi
1965 – André Lwoff, Jacques Monod, François Jacob – Lucrările lor referitoare la reglarea genetica a sintezei proteinelor în celula vie
1966 – Peyton Rous – Descoperirea unor virusuri cancerigene.

Charles Brenton Huggins – Descoperiri privind tratamentul hormonal al cancerului de prostată.
1967 – Ragnar Granit, Haldan Keffer Hartline, George Wald – Descoperiri privind procesele vizuale fiziologice şi chimice fundamentale
1968 – Marshall Warren Nirenberg, Har Gobind Khorana – Aportul la descoperirea codului genetic.
Robert W. Holley – Reuşita „citirii“ pentru întâia oară a secvenţei complete a nucleotizilor unei molecule de ARN-solubil.
1969 – Max Delbrück, Alfred Hershey şi Salvador Luria – Descoperiri privind substanţele neurotransmiţătoare şi mecanismul depozitării, eliberării, şi inactivării lor
1970 – Bernard Katz, Ulf von Euler, Julius Axelrod – Descoperirea mecanismelor ionice implicate în ecitarea şi inhibiţia porţunilor periferice şi centrale ale membranei celulei nervoase
1971 – Earl Wilbur Sutherland Jr. – Descoperiri în domeniul mecanismelor de acţiune a hormonilor
1972 -Gerald Edelman, Rodney Robert Porter – Descoperirea structurii anticorpului (a moleculei de imunoglobulină)
1973 – Karl von Frisch, Konrad Lorenz, Nikolaas Tinbergen – Studiile privind comportamentul animal, care deschid perspective psihiatriei, medicinii psihosomatice şi ecologiei aplicate.
1974 – Albert Claude, Christian de Duve, George Emil Palade – Descoperirile de infrastructură celulară, în special a ribozomilor, loc de descifrare a mesajului ereditar şi de biosinteză a proteinelor.
1975 – David Baltimore, Howard Martin Temin, Renato Dulbecco – Studiul interacţiunii dintre acizii nucleici ai virusurilor cancerigene şi genomul celular
1976 – Baruch Samuel Blumberg, Daniel Carleton Gajdusek – Descoperirea noilor mecanisme ale originii şi diseminarii bolilor infecţioase
2007 – Mario Capecchi, Sir Martin Evans, Oliver Smithies – Pentru cercetările în domeniul modificărilor genetice realizate asupra organismului şoarecilor prin intermediul celulelor stem.
2008 – Harald zur Hausen, Françoise Barré-Sinoussi, Luc Montagnier – Pentru descoperirea faptului că virusul papilomului uman cauzează cancer cervical, Pentru descoperirea virusului imunodeficienţei umane

Premiile Nobel

Premiile Nobel se decerneaza anual in Stockholm, Suedia.

Premiile Nobel poarta numele unuia dintre cei mai cunoscuti oameni de pe planeta, un om care a avut o contributie decisiva asupra omenirii – Alfred Nobel. Savantul s-a nascut in anul 1833, iar printre cele mai remarcabile inventii ale sale se numara dinamita. Observand ulterior ca ideea pentru care a luptat o viata intreaga poate provoca dezastre de vreme ce oamenii folosesc dinamita in scopuri negative, Alfred Nobel a decis ca, dupa moartea sa, fabuloasa avere pe care a reusit sa o stranga sa fie folosita anual pentru premierea oamenilor care aduc contributii remarcabile in cateva domenii: Fizica, Chimie, Economie – de care se ocupa Academia Regala de Stiinta din Suedia; Medicina – premiu acordat de Institutul Carolina din Stockholm si Literatura – de care se ocupa Academia Suedeza.

Primele premii Nobel au fost acordate pe data de 10 decembrie 1901, la cinci ani de la moartea inventatorului acestora, si, de atunci, cu cateva exceptii, au fost acordate constant.

Exista si cateva curiozitati in istoria decernarii premiilor Nobel, mai mult sau mai putin umoristice. De exemplu, in anii 1945 si 1948 nominalizat in cadrul acestui eveniment s-a gasit dictatorul comunist Iosif Visarionovici Stalin, precum si omologul sau german, Adolf Hitler, care a primit aceasta distinctie in anul 1939. Aceste doua mici “erori”, asa cum au fost numite ulterior de organizatori, au fost comise din cauza statutului pe care cei doi il aveau in perioada respectiva in Europa.

Thomas Edison si Nikola Tesla au fost mentionati ca potentiali laureati ai premiilor in anul 1915, insa din pricina animozitatilor dintre cei doi, niciunul nu a mai primit aceasta distinctie, in ciuda contributiilor stiintifice majore ale fiecaruia. Cei doi au refuzat sa primeasca Nobel in cazul in care fiecare dintre ei ar fi fost nominalizat primul pentru acest premiu, considerand ca cine ar accepta ar minimaliza valoarea celuilalt.

In anul 1939, din cauza evenimentelor sangeroase din Europa, premiile Nobel nu s-au mai acordat. In istoria decernarii acestor distinctii doar sase oameni au refuzat premiul din motive politice: trei in Rusia, pentru ca Stalin le-a interzis savantilor sa mearga sa-si ridice premiul, unul in Vietnam si doi in Germania, pentru ca Hitler a interzis participarea la ceremonia de decernare a premiilor. Ramand in sfera politica, printre castigatorii Nobel-ului pentru Pace se afla si Yasser Arafat. Intre perdanti il amintim pe Winston Churchill, care nu a primit nicodata un astfel de premiu, desi si-a dorit tot timpul acest lucru. Nici Mahatma Gandhi, simbol al pacii si intelegerii, nu a primit niciodata Nobel-ul pentru Pace, cu toate ca a fost nominalizat de 12 ori, in perioada 1937 – 1948. Dmitri Mendeleyev, cel care a propus tabelul periodic al elementelor, nu a primit niciodata un premiu Nobel. A fost propus in anul 1906 pentru a castiga un premiu, insa a murit in anul urmator.

Printre marii scriitori care nu au reusit sa castige premiul Nobel niciodata se regasesc foarte multi romani: Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Marin Sorescu si Nichita Stanescu. Cel mai aproape de castigarea unui Nobel a fost doar Lucian Blaga, dar din cazua faptului ca regimul comunist nu i-a permis sa se prezinte la festivitati, premiul nu i-a mai fost niciodata acordat.

Laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie si medicina, in anul 1974, este George Emil Palade, nascut pe 19 noiembrie 1912 la Iasi. Este medic si om de stiinta american de origine romana, specialist in domeniul biologiei celulare.

Alti laureati celebri ai premiului Nobel sunt: Mihail Gorbaciov, Pace, 1990; Gabriel García Márquez, Literatura, 1982; Albert Einstein, Germania, Fizica, 1921; Pierre Curie, Fizica, 1903; Marie Curie, Polonia, Fizica, 1903 si Chimie, 1911; Albert Camus, Algeria, Literatura, 1957; Jean-Paul Sartre, Literatura, 1964 (a refuzat premiul); Maica Tereza, Republica Macedonia, Pace, 1979; Shimon Peres, Polonia, Pace, 1994; Guglielmo Marconi, Fizica, 1909; George Bernard Shaw, Irlanda, Literatura, 1925; Alexandr Soljenitin, Literatura, 1970; William Faulkner, Literatura, 1949; Ernest Hemingway, Literatura, 1954; John Forbes Nash, Economie, 1994; Orhan Pamuk, Literatura, 2006;

sursa: yuppi.com

Premiul Nobel pentru Fizica 1901-2008

1901 – Wilhelm Conrad Rontgen – descoperirea razelor Roentgen

1902 – Hendrik Antoon Lorentz, Pieter Zeeman – studiile lor privind influenţa magnetismului asupra unor fenomene de radiaţie. (Efectul Zeeman)

1903- Antoine Henri Becquerel – descoperirea radioactivitatii spontane

- Pierre si Marie Curie - studiile lor asupra fenomenului radiaţiei descoperit de profesorul Henri Becquerel

1904 – John William Strutt Rayleigh – Pentru investigaţiile sale asupra densităţilor celor mai importante gaze şi pentru descoperirea argonului în legătură cu aceste studii

1905 – Philipp Eduard Anton von Lenard – pentru munca sa asupra razelor catodice

1906 – Sir Joseph John Thomson - investigaţiile sale teoretice şi experimentale asupra conducţiei electrice în gaze

1907 – Albert Abraham Michelson – Pentru instrumentele sale de precizie optică şi investigaţiile spectroscopice şi metrologice efectuate cu ajutorul acestora. (Experimentul Michelson–Morley)

1908  – Gabriel Lippmann – Pentru metoda sa de reproducere fotografică a culorilor pe baza fenomenului de interferenţă

1909 -Guglielmo Marconi, Karl Ferdinand Braun – contribuţiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir

1910 – Johannes Diderik van der Waals – ecuaţia stării gazelor şi lichidelor

1911 – Wilhelm Wien – legile ce guvernează radiaţia căldurii

1912 – Nils Gustaf Dalén – inventarea regulatoarelor automate destinate utilizării cu acumulatoare de gaz pentru iluminarea farurilor şi a geamandurilor

1913- Heike Kamerlingh Onnes – Pentru investigaţiile sale asupra proprietăţilor materiei la temperaturi joase care au condus, inter alia, la obţinerea heliului lichid

1914 – Max von Laue – descoperirea difracţiei razelor X în cristale

1915 – Sir William Henry Bragg, William Lawrence Bragg – analiza structurii cristalelor cu ajutorul razelor X

1917 – Charles Glover Barkla – descoperirea radiaţiei Röntgen caracteristice a elementelor

1918 – Max Planck – descoperirea cuantelor de energie

1919 – Johannes Stark -efectul Doppler în raze de canal şi despicarea liniilor spectrale în câmpuri electrice

1920 – Charles Edouard Guillaume – descoperirea anomaliilor în aliajele de oţel cu nichel

1921 – Albert Eistein – descoperirea legii efectului fotoelectric

1922 – Niels Henrik David Bohr – studiul structurii atomilor şi a radiaţiilor emanate de aceştia

1923 – Robert Andrews Millikan – Pentru munca sa asupra încărcării elementară şi efectului fotoelectric

1924 – Karl Manne Georg Siegbahn – Pentru descoperirile şi studiile în domeniul spectroscopiei razelor X

1925 – James Franck, Gustav Ludwig Hertz – legile guvernând impactul unui electron asupra unui atom

1926 – Jean Baptiste Perrin – structura discontinuă a materiei şi în special pentru descoperirea echilibrului sedimentar

1927 – Arthur Holly Compton - Efectul Compton

Charles Thomson Rees Wilson – Pentru metoda sa de a face traseele particulelor încărcate electric vizibile prin condensarea cu abur

1928 – Owen Willans Richardson – Pentru munca sa privind fenomenul termionic şi în special pentru descoperirea legii numite după acesta.

1929 – Prince Louis-Victor Pierre Raymond de Broglie- descoperirea naturii de unda a electronilor

1930 - Sir Chandrasekhara Venkata Raman – împrăştierea luminii şi pentru descoperirea efectului care-i poartă numele

1932 – Werner Karl Heisenberg – crearea mecanicii cuantice, aplicarea căreia, inter alia, a dus la descoperirea formelor alotropice ale hidrogenului

1933 – Erwin Schrödinger, Paul Adrien Maurice Dirac – descoperirea de noi forme productive ale teoriei atomice

1935 – James Chadwick - descoperirea neutronului

1936 – Victor Franz Hess – descoperirea radiatiei cosmice

- Carl David Anderson – descoperirea pozitronului

1937 – Clinton Joseph Davisson, George Paget Thomson – escoperirea experimentală a difracţiei electronilor prin cristale

1938 – Enrico Fermi – Pentru demonstraţiile existenţei de noi elemente radioactive produse de către iradiaţia de neutroni şi pentru descoperirea corelată a reacţiilor nucleare cauzate de către neutronii înceţi.

1939 – Ernest Orlando Lawrence – inventarea şi dezvoltarea ciclotronului şi pentru rezultatele obţinute cu acesta, în special cu referire la elementele radioactive artificiale

1943 – Otto Stern – dezvoltarea metodei razelor moleculare şi pentru descoperirea momentului magnetic al protonului

1944 - Isidor Isaac Rabi – metoda de rezonanţă pentru înregistrarea proprietăţilor magnetice a nucleelor atomice

1945 – Wolfgang Ernst Pauli – descoperirea Principiului de excludere, numit şi Principiul Pauli.

1946 – Percy Williams Bridgman – inventarea unui aparat capabil să producă presiuni extrem de înalte şi pentru descoperirile făcute în domeniul fizicii presiunilor înalte

1947 - Sir Edward Victor Appleton – cercetarea fizicii atmosferei superioare, în special pentru descoperirea aşa-numitului Strat Appleton

1948 - Patrick Maynard Stuart Blackett – dezvoltarea metodei camerei cu ceaţă a lui Wilson şi pentru descoperirile posibile astfel în domeniul fizicii nucleare şi radiaţiei cosmice

1949 – Hideki Yukawa – prevestirea existenţei mezonilor pe baza muncii teoretice asupra forţelor nucleare

1950 - Cecil Frank Powell – dezvoltarea metodei fotografice pentru studierea proceselor nucleare şi descoperirile create prin această metodă privind mezonii

1951 – Sir John Douglas Cockcroft, Ernest Thomas Sinton Walton – Pentru munca de pionieri în transmutarea nucleelor atomice prin particule atomice accelerate artificial.

1952 - Felix Bloch, Edward Mills Purcell – dezvoltarea de noi metode pentru măsurările precise nuclearo-magnetice şi descoperirile în relaţie cu aceste metode

1953 - Frits (Frederik) Zernike – demonstrarea metodei contrastului de fază, în special pentru inventarea microscopului pentru contrast fazic

1954 – Max Born – Pentru cercetarea fundamentală în mecanica cuantică, în special pentru interpretarea statistică a funcţiei de undă

- Walther Bothe – Pentru metoda de coincidenţă şi descoperirile posibile prin aceasta

1955 – Willis Eugene Lamb,  – Pentru descoperirile sale privind structurile fine ale spectrului hidrogenului

- Polykarp Kusch – Pentru precisa determinare a momentului magnetic al electronului

1956 – William Bradford Shockley, John Bardeen, Walter Houser Brattain – studiile asupra semiconductorilor şi descoperirea efectului tranzistor.

1957 -  Chen Ning Yang, Pinyin, Tsung-Dao Lee – studiul aprofundat în aşa numitele legi de paritate care a dus la descoperiri importante privind particulele elementare

1958 – Pavel Alexeevici Cerenkov, Ilia Frank, Igor Evghenievici Tamm – Efectul Cerenkov

1959 – Emilio Gino Segre, Owen Chamberlain – descoperirea antiprotonului

1960 – Donald Arthur Glaser – inventarea camerei cu bule

1961 – Robert Hofstadter – studiile sale revoluţionare a împărţirii electronilor în nucleele atomice şi pentru descoperirile astfel posibile privind structura nucleonilor

- Rudolf Ludwig Mössbauer – studiile sale privind absorbţia de rezonanţă a radiaţiei gamma şi descoperirea corelată a efectului numit după acesta

1962 – Lev Davidovici Landau – teoriile sale revoluţionare asupra materiei condensate, în special pentru heliul lichid.

1963 - Eugene Paul Wigner – Pentru contribuţiile în teoria nucleului atomic şi particulelor elementare, în particular prin descoperirea şi aplicarea principiilor de simetrie fundamentală

- Maria Goeppert-Mayer, J. Hans D. Jensen – descoperirile privind structurii de înveliş nuclear

1964 – Charles Hard Townes, Nikolai Ghenadievici Basov, Aleksandr Prohorov – construirea de oscilatoare şi amplificatoare bazate pe principiul maser-laser

1965 – Sin-Itiro Tomonaga, Julian Schwinger, Richard P. Feynman – Pentru munca sa fundamentală în electrodinamica cuantică, având consecinţe însemnate în fizica particulelor elementare

1966 - Alfred Kastler – descoperirea şi dezvoltarea metodelor optice pentru studierea rezonanţelor herţiene în atomi

1967 – Hans Albrecht Bethe – contribuţia sa în teoria reacţiilor nucleare, în special pentru descoperirile sale privind producerea energiei în stele

1968 – Luis Walter Alvarez – Pentru contribuţiile decisive în fizica particulelor elementare, în particular pentru descoperirea unui număr mare de stări de rezonanţă, posibilă prin dezvoltarea sa în tehnica folosirii camerei cu bule şi analizei de date

1969 – Murray Gell-Mann – descoperirile sale privind clasificarea particulelor elementare şi a interacţiunilor acestora

1970 - Hannes Olof Gösta Alfvén – descoperirile sale în hidrodinamica magnetică cu bogate aplicaţii în diferite părţi ale fizicii plasmei

– Louis Eugene Félix Néel – descoperirile privind antiferomagnetism şi feromagnetism, care au condus la importante aplicaţii în fizica stării solide

1971 – Dennis Gabor – inventarea şi dezvoltarea metodei holografice

1972 - John Bardeen, Leon Neil Cooper, John Robert Schrieffer – teoria lor asupra supraconductivităţii, de obicei numită teoria BCS

1973 – Leo Esaki, Ivar Giaever- descoperirile lor experimentale privind efectul de canalizare în semiconductori şi supraconductori

– Brian David Josephson – Pentru prezicerile sale teoretice ale proprietăţilor unui supercurent printr-o barieră de tunel, în particular acele fenomene la care se face referire sub denumirea generală de Efect Josephson

1974 – Sir Martin Ryle, Antony Hewish – cercetările revoluţionare în astrofizica radio: Ryle pentru observaţiile şi invenţiile sale, în particular pentru tehnica sintezei de deschizătură, iar Hewish pentru rolul său decisiv în descoperirea pulsarilor

1975 – Aage Niels Bohr, Ben Roy Mottelson ,Leo James Rainwater- Pentru descopeririea legăturii între mişcarea colectivă şi mişcarea de particulă în nuclee atomice şi pentru dezvoltarea teoriei structurii nucleelor atomice bazate pe această legătură

1976 – Burton Richter,Samuel Chao Chung Ting – Pentru munca revoluţionară în descoperirea unei grele particule elementare de un nou fel.” Cu alte cuvinte: pentru descoperirea particulei J/Ψ, care confirmă ipoteza că materia barionică (precum nucleele atomilor) este compusă din quarcuri.

1977 – Philip Warren Anderson,Sir Nevill Francis Mott ,John Hasbrouck van Vleck – Pentru studiile teoretice fundamentale asupra structurii electronice a sistemelor magnetice şi dezorganizate

1978 – Piotr Leonidovici Kapiţa – descoperirile sale de bază în domeniul fizicii temperaturilor joase

- Arno Allan Penzias, Robert Woodrow Wilson – descoperirea radiaţiei de fond de microunde cosmice

1979 – Sheldon Lee Glashow,Abdus Salam,Steven Weinberg – Pentru contribuţiile în teoria interacţiunii slabe şi electromagnetice unificate între particulele elementare, inter alia, prezicerea curentului neutru slab

1980 – James Watson Cronin, Val Logsdon Fitch – Pentru descoperirea de perturbanţe ale principiilor fundamentale ale simetriei în epoca k-mezonilor neutri

1981 – Nicolaas Bloembergen, Arthur Leonard Schawlow – contribuţia lor în dezvoltarea spectroscopiei laser

- Kai Manne Börje Siegbahn – contribuţia sa la dezvoltarea spectroscopiei cu electroni de rezoluţie înaltă

1982 – Kenneth G. Wilson – teoria sa a fenomenului critic în corelaţie cu tranziţiile fazice

1983 – Subrahmanyan Chandrasekhar - studiile sale teoretice asupra proceselor fizice de importanţă a structurii şi evoluţiei stelelor

William Alfred Fowler – studiile sale teoretice şi experimentale privind reacţiile nucleare de importanţă în formarea elementelor chimice în univers

1984 - Carlo Rubbia, Simon van der Meer – contribuţia lor decisivă la marele proiect care a dus la descoperirea particulelor de câmp W şi Z, comunicatori de interacţiune scăzută

1985 – Klaus von Klitzing – descoperirea efectului Hall cunatificat.

1986 - Ernst Ruska – inventarea primului microscop de electroni.

- Gerd Binnig, Heinrich Rohrer – proiectarea microscopului de scanare şi canalizare

1987 – Johannes Georg Bednorz, Karl Alexander Müller – descoperirea supraconductivităţii în materialele ceramice

1988 – Leon Max Lederman,Melvin Schwartz,Jack Steinberger – metoda radiaţiei neutrino şi demonstrarea structurii de dublet a leptonilor prin descoperirea neutrinoului scurtat

1989 - Norman Foster Ramsey – inventarea metodei domeniilor oscilatoare separate şi uzul său în maserul de hidrogen şi în alte momente atomice

– Hans Georg Dehmelt,Wolfgang Paul – Pentru dezvoltarea tehnicii de prindere a ionilor

1991 – Pierre-Gilles de Gennes – descoperirea faptului că metode dezvoltate pentru studiul fenomenelor normale în sisteme simple pot fi generalizate pentru forme mai complexe ale materiei, în particular pentru cristale lichide şi polimeri

1992 – Georges Charpak – inventarea şi dezvoltarea detectoarelor de particule, în particular a camerei proporţionale multi-fir

1993 – Russell Alan Hulse, Joseph Hooton Taylor Jr. – descoperirea unui nou tip de pulsar, o descoperire care a deschis noi posibilităţi pentru studiul gravitaţiei

1994 - Bertram Brockhouse – dezvoltarea spectroscopiei neutronilor.

- Clifford Glenwood Shull – dezvoltarea tehnicii difracţiei neutronilor

1995 – Martin Lewis Perl – descoperirea leptonului tau

Frederick Reines – identificarea nautrinului

1996 – David Morris Lee, Douglas D. Osheroff, Robert Coleman Richardson – descoperirea superfluidităţii în izotopul Heliu-3

1997 – Steven Chu,Claude Cohen-Tannoudji,William Daniel Phillips – dezvoltarea de metode de a răci şi capta atomi cu lumină laser

1998 – Robert B. Laughlin,Horst Ludwig Störmer,Daniel Chee Tsui – descoperirea unui nou tip de fluid cuantic cu excitaţii încărcate fracţionar

1999 -Gerardus ‘t Hooft, Martinus J.G. Veltman – clarificarea structurii cuantice a interacţiunilor slab-electrice în fizică

2000 – Jores Ivanovici Alferov, Herbert Kroemer – dezvoltarea structurilor eterogene de semiconductori utilizate în electronici optice şi de mare viteză

Jack St. Clair Kilby – contribuţia sa în inventarea circuitului integrat

2002 – Raymond Davis Jr.Masatoshi Koshiba – contribuţii revoluţionare în domeniul astrofizicii, în particular pentru identificarea neutrinilor cosmici

Riccardo Giacconi – contribuţii revoluţionare în domeniul astrofizicii, care au dus la descoperirea surselor razelor X cosmice

2003 – Alexei Alexeevici Abrikosov,Vitali Lazarevici Ghinzburg, Anthony James Leggett – contribuţii revoluţionare la teoria superconductorilor şi superfluidelor

2004 – David J. Gross, H. David Politzer, Frank Wilczek – descoperirea libertăţii asimptotice în teoria interacţiunii tari

2005 - Roy J. Glauber – contribuţia la teoria cuantică a coerenţei optice

2007 – Albert Fert, Peter Grünberg – descoperirea magnetorezistenţei gigantice

2008 – Yoichiro Nambu, Makoto Kobayashi, Toshihide Maskawa – descoperirea mecanismului ruperii spontane a simetriei în fizica subatomică si pentru descoperirea originii ruperii simetriei, ceea ce prezice existenţa a cel puţin trei familii de quarkuri în natură