“Există unele suferinţe care se hrănesc din ele însele. Există altele care se sperie şi se fac nevăzute, ca remuşcările”
Pe numele adevarat Amandine Lucie Aurore Dupin de Francneil – viitoare baroana Dudevant – George Sand s-a nascut in 1804, la Paris.
La varsta de patru ani, fetita ramane orfana de tata, decedat intr-un accident in anul 1808. Este crescuta de bunica, fiica naturala a maresalului de Saxe. Isi petrece intreaga copilarie la Nohant: ani de solitudine si de reverie, insa foarte fericiti, sursa importanta de inspiratie pentru o mare parte din opera ei.
Cand implineste 13 ani, este trimisa la o manastire englezeasca din Paris, pentru a primi o educatie aleasa. Dupa mai multe luni de disperare, trece printr-o criza de misticism cu nedefinite aspiratii la viata monahala. Dar, in anul 1821, ii moare si bunica. Din cauza unor certuri cu mama, Aurore Dupin se marita cu primul venit, in persoana brutalului baron Casimir Dudevant. Din aceasta casatorie rezulta doi copii: Maurice si Solange. Dupa noua ani de casnicie, deosebirea radicala fata de sotul sau o “impinge” sa divorteze.
In anul 1831, paraseste Nohant-ul si se instaleaza impreuna cu copiii la Paris. Dupa ce incearca mai multe mijloace de a se intretine, se angajeaza la “Figaro”, la acea vreme o mica foaie satirica. Debutul publicistic este urmat in scurt timp de debutul literar, ambele fara ecouri rasunatoare. Duce o existenta boema si scandalizeaza “lumea buna” prin indrazneala cu care isi accepta conditia de “declasata”, apucaturile masculine, modul de a fuma pipa sau tigara si mai ales prin aventurile sale. Intretine o relatie cu Jules Sandeau, dupa numele caruia se inspira in alegerea pseudonimului, Sand, si care o ajuta sa scrie primul roman, “Rose et Blanche, ou la Comedienne et la Re-ligieuse”, semnat J. Sand.
“Am început să trăiesc când am început să muncesc ca să trăiesc.”
Pseudonimul prin care se va consacra, George Sand, apare pentru prima oara pe coperta romanului “Indiana”, ce se bucura de un mare succes; insusi Balzac ii arata pretuirea. Aurore isi imbogateste relatiile. Ii cunoaste pe Sainte Beuve, Merimee si Vigny. Delacroix ii face portretul pentru “Revue de deux mondes”. Pictorul pretuieste conversatiile cu aceasta femeie. Intre ei se naste o prietenie lunga, adesea intrepatrunsa de iubire. In acelasi an, scriitoarea il cunoaste si pe Alfred de Musset. Legatura lor, care avea sa devina celebra, ii aduce neplaceri, din cauza atacurilor din partea familiei poetului. Din fericire este si o benefica sursa de inspiratie, marturie elocventa fiind romanul “Elle et Lui”.
Aurore pleaca impreuna cu Alfred in Italia, in anul 1834, dar il paraseste la Venetia, pentru medicul Pagello. Reusitele literare se tin lant: “Valentine” (1832), “Lelia” (1833), “Jaques” (1834), “Mauprat” (1837), romane ce reflecta viata pasionala a autoarei si se remarca prin lirism.
“Numeşte, dacă vrei, cu numele de dragoste afecţiunea pe care o avem noi unul pentru celălalt, dar aceasta să fie dragostea care se cunoaşte în lăcaşul îngerilor, acolo unde numai sufletele ard de focul sfintelor dorinţe.”
Un capitol important in existenta ei il reprezinta relatia cu celebrul compozitor si pianist polonez, Frederic Chopin, pe care il cunoaste in octombrie 1836, datorita muzicianului Franz Liszt. Aurore a avut intotdeauna o atractie deosebita fata de “oamenii de seama”. Curand, il introduce pe Chopin in cercul artistilor romantici. Povestea lor de iubire debuteaza in vara anului 1838. Iarna urmatoare o petrec impreuna la o manastire din Mallorca, unde el incearca sa-si vindece boala. Se lupta de cativa ani cu primele simptome ale tuberculozei. Desi nu-i plac scriitoarele, Aurore il fascineaza. O situeaza “deasupra tuturor femeilor”. Discret, rezervat si misterios, este atras de forta, expresivitatea si exuberanta sa. Romanciera ii pretuieste talentul, insusirile de artist cu capul in nori.
In timp ce sanatatea lui Chopin se inrautateste, relatia se deterioreaza. Pe masura ce copiii cresc, certurile lor devin tot mai dure. Aurore scrie un roman a carui eroina se distruge din cauza scenelor de gelozie pe care i le face iubitul grav bolnav. Concubinajul ia sfarsit dupa opt ani, in urma unui scandal furtunos. Adevarul l-au stiut numai cei doi protagonisti si a fost inmormantat o data cu trupurile lor pamantesti.
Sub al doilea Imperiu, scandaloasa romantica George Sand devine “La bonne dame de Nohant” (“Doamna cea buna din Nohant”), castelana generoasa si prietena ospitaliera a scriitorilor Sainte-Beuve, Michelet, Theophile Gautier. Ii sfatuieste si ii sprijina pe cei mai buni reprezentanti ai noii generatii: Fromentin, Dumas fiul, Flaubert. Isi cultiva gradina, isi distreaza nepotii cu teatrul sau de marionete, se amesteca in viata angajatilor si le invata odraslele sa citeasca, organizeaza serbari, fara sa inceteze sa scrie.
In anul 1854, publica autobiografia “Historie de ma vie”. Pana in anul 1876, aproape in fiecare an preda editorilor un roman sau o piesa, mai putin cunoscute decat cele din anii de mari succese. Este prima femeie care isi hraneste intreaga productie literara din propria experienta. Inceteaza din viata in 1876, la Nohant (Indre), lasand in urma o opera stralucitoare. Au condus-o pe ultimul drum Flaubert si Dumas fiul.
“Am trăit în admiraţia stăruitoare a firilor superioare şi am simţit fremătând înăuntrul meu nevoia imperioasă de a le imita şi de a le urma. Dar rătăcind fără răgaz, din dorinţă în dorinţă, meditaţiile mele singuratice, rugăciunile mele arzătoare n-au obţinut niciodată de la Dumnezeu care m-a creat forţa de a duce la îndeplinire ceea ce râvnisem, ceea ce încălzisem sub aripa viselor mele.”
