Magnificile inele pe care le vedem in jurul lui Saturn nu sunt altceva decat praf si multe bucati de gheata. Formate din particule minuscule, dar si din bucati de cca 8 m diametru, aceste inele sunt asemenea unei mase de bulgari din zapada murdari care se invart in jurul planetei.
Cele trei inele se intind pe un diametru de 270000 km. Ele au o grosime de numai 30 m si s-au format probabil, fie dintr-un nor de particule desprinse din dezintegrarea unei lumi, fie din resturile care nu s-au coagulat pentru a forma o luna. De-a lungul timpului, norul de particule s-a aplatizat formand un inel.
In anii 1980 satelitii Voyager 1 si Voyager 2au dezvaluit niste “spite” radia care apar si dispar din inele. Dupa toate aparentele, campul magnetic al lui Saturn incarca particulele de praf cu electricitate statica, determinand ridicarea temporara a unor ingramadiri de praf, care creeaza acest efect de spite.
In anul 1921 s-a raspandit stirea senzationala ca Saturn si-ar fi pierdut inelele. Mai mult, se spunea ca aceste inele sfaramate in bucati se misca cu viteza in spatiu in directia Soarelui, urmand ca in drumul lor sa se prabuseasca pe pamant. Se preciza chiar si ziua cand avea sa aiba loc ciocnirea catastrofala.
Pretextul acestei senzationale stiri l-a constituit faptul ca, in anul respectiv, inelele lui saturn au incetat de a mai fi vizibile, pentru scurta vreme “au disparut”, potrivit expresiei calendarului astronomic.
Dar ce conditioneaza aceasta disparitie? Inelele lui Saturn sunt foarte subtiri. De aceea, atunci cand inelele lui Saturn se gasesc cu muchia indreptata spre Soare, suprafetele lor inferioara si superioara nu sunt luminate, devenind invizibile in aceasta imprejurare. Ele sunt invizibile si in cazul cand stau cu muchia spre Pamant.
Inelele lui Saturn au, fata de planul orbitei Pamantului, o inclinatie de 27 gr. In intervalul de 29 ani, insa, timp in care-si incheie circuitul pe orbita planetei, in doua puncte diametral opuse ale orbitei, unele sunt indreptate cu muchia spre Soare si altele spre cei de pe Pamant.
Dimpotriva, in alte doua puncte, situate la un unghi de 90 gr distanta de primele, inelele isi expun fata de Soare si Pamant latimea lor maxima.
Disparitia inelelor lui Saturn l-a pus pe ganduri, odinioara, pe Galilei, care fusese aproape de descoperirea acestei particularitati a planetei, dar nu a infaptuit-o din cauza disparitiei curioase a inelelor.
Fericirea de a descoperi inelele lui Saturn i-a revenit lui Huygens abia dupa o jumatate de secol. Ca si Galilei, el nu a publicat direct descoperirea sa, ci a tainuit-o sub forma unei anagrame. Inca din timpul lui Galilei era obiceiul de a se asigura dreptul la intaietate asupra unei descoperiri, intr-un mod original. Facand o descoperire, care necesita sa fie confirmata in viitor, savantul, pentru a fi sigur ca nu i-o ia altul inainte, recurgea la o anagrama; el comunica pe scurt, esenta descoperirii sale sub forma de anagrama, al carei sens real il stia doar el singur.
Aceasta dadea savantului posibilitatea sa vrifice fara graba descoperirea sa, iar daca aparea un alt pretendent sa dovedeasca intaietatea sa, in clipa cand era convins de justetea ipotezei sale initiale, dezvaluia secretul anagramei.
Galilei, observand cu luneta sa rudimentara ca Saturn are pe marginile sale un fel de adausuri, s-a grabit sa anunte aceasta descoperire, publicand urmatorul grup de litere:
SMAISMRMIRLMEPOETALEUMIBURNENUGTTAVIRAS
Pentru a descoperi fraza compusa de Galilei ar trebui efectuat un calcul fantastic, rezultatul constand din aprox 35 cifre.
Dupa ce Galilei a facut in cele din urma cunoscut secretul anuntului, fraza (omitand doua litere) suna in felul urmator: ALTISSIMUM PLANETAM TERGEMINUM OBSERVA VI (Cea mai inalta planeta am observat-o tripla).
Din cauza ca luneta sa avea o putere mica de marire, Galilei nu a putut pricepe adevarata insemnatate a acestei variante in triplu a planetei Saturn, iar dupa cativa ani cand adausurile marginale ale lui Saturn au disparut cu desavarsire, Galilei a decis ca se inselase si ca Saturn nu are niciun fel de adausuri.
Cifrul dat de Huygens dupa o jumatate de secol de la cel al lui Galilei:
AAAAAACCECCDEEEEEFGIIIIIIILLLLMMMMMMMMMOOOOPPRRSTTTTUUUUU
Dupa trei ani, caonvingandu-se de justetea ipotezei sale, Huygens a dat publicitatii sensul anagramei sale:
ANNULO CINGITUR, TENUI, PLANO, NUSCUAM CONAERENTE, AD ECLIPTICAM INCLINATO (ea este inconjurata de un inel subtire, plat, fara niciun punct de atingere, inclinat pe eliptica)
