black thumbnail

mai 18, 2008

Fumatul

Categorisit la Fumatul dauneaza grav sanatatii, Sanatate — blackthumbnail @ 10:00 am
Tags: , , , ,

Fumatul este o activitate recreaţională, în care o substanţă, cel mai des tutunul, este arsă, iar fumul este fie inhalat, fie doar gustat. Această activitate este o formă recreativă de consum neavizat de substanţe. Aceste substanţe active, precum nicotina, sunt eliberate prin combustie, ajungând astfel să fie absorbite prin intermediul organelor interne. Obiceiul se mai efectuează şi ca parte a unor ritualuri religioase sau nereligioase, pentru a conduce la înălţarea spiritului. Cea mai întâlnită metodă de a fuma este aceea prin intermediul ţigărilor, fie fabricate industrial, fie confecţionate artizanal, prin împăturirea unei cantităţi de tutun în hârtie. Dintre alte forme de fumat, se pot aminti folosirea pipei, a trabucurilor şi a narghilelei.

Fumatul este una dintre cele mai frecvente forme de abuz de substanţe folosite în scop recreaţional. Fumatul de tutun este de departe cea mai frecventă modalitate de a fuma, fiind folosită de peste un miliard de persoane, în majoritatea societăţilor umane. Fumatul de cannabis şi opiu sunt mai rar întâlnite. Majoritatea substanţelor care sunt fumate duc la dependenţă. Anumite substanţe sunt considerate ca fiind narcotice puternice, precum heroina şi cocaina, folosirea acestora fiind de obicei restrânsă la grupuri marginalizate social.

Istoria fumatului se poate dovedi de prin anii 5000 îHr, fiind prezentă în diferite culturi din întreaga lume. Tutunul a fost cultivat şi fumat pe continentul american de peste 5000 de ani, sursa de origine fiind din Anzii peruvieni şi ecuadorieni.Fumatul cannabisului în India este practicat de peste 4000 de ani. La început, fumatul s-a propagat în combinaţie cu ceremoniile religioase; ca ofrande aduse zeităţilor, în ritualuri de purificare, care să le permită preoţilor sau conducătorilor religioşi să se detaşeze de limpezimea minţii în scopul de a comunica cu divinitatea sau de a induce viziuni spirituale. După explorările europene din Americi, obiceiul s-a răspândit cu repeziciune în tot restul lumii. În regiuni precum India şi Africa subsahariană, s-a combinat cu obiceiurile existente de fumat (de obicei cannabis). În Europa, s-a răspândit ca un nou tip de activitate socială şi ca modalitate de consum a substanţelor farmaceutice care până în acel moment nu fusese cunoscut.

Percepţiile culturale care învăluie fumatul au variat cu timpul şi locul, de la spiritual – la păcat, de la sofisticat – la vulgar, de la plagă socială – la pericol mortal asupra sănătăţii. Doar de curând, şi numai în societăţile vestice, fumatul a început să fie privit într-o lumină negativă. Dovezile clare aduse asupra pericolelor aduse sănătăţii au condus la luarea unor măsuri impunere a unor taxare mari asupra produselor din tutun, şi la iniţierea de campanii anti-fumat, în încercarea de a opri consumul acestor substanţe. Mai multe ţări au interzis fumatul în public în majoritatea locurilor publice.

Sursa wikipedia

No Comments Yet »

nici un comentariu până acum

RSS pentru comentariile din acest post. Urmăreşte URI

Lăsați un comentariu

Bloguieşte pe WordPress.com.